Nelu Varga susține că problemele clubului din Gruia se vor rezolva cât mai curând.
Jucătorul de la CFR Cluj a fost la doar un pas de a ajunge sub comanda lui Filipe Coelho, la campioana stagiunii precedente.
Marius Șumudică a vorbit despre nou-veniții din Gruia și a prefațat următorul joc al formației sale în Superligă.
Antrenorul formației din Gruia a vorbit despre o posibilă trecere în curtea rivalei din capitală.
Prin vocea vicepreședintelui, Ciprian Deac, șefii clubului clujean și-au exprimat încrederea în antrenorul "feroviarilor".
Antrenorul echipei din Gruia a dezvăluit ce își dorește după ce a primit întăririle pe care le-a așteptat atât de mult.
Vicepreședintele de la CFR Cluj a vorbit despre doi dintre fotbaliștii ajunși în Superligă pe finalul perioadei de mercato.
Formația antrenată de Marius Șumudică a anunțat sosirea unui fotbalist în vârstă de 23 de ani.
Deși mutarea părea improbabilă la un moment dat, Marius Șumudică se va baza pe un fotbalist crescut de gigantul spaniol.