Academia clubului clujean este prima din țară care implementează acest proiect.
CFR și Universitatea au fost reprezentate la selecționatele de seniori, tineret și juniori ale României, dar și ale unor națiuni din Europa și Africa.
Cele trei formații clujene dispută primele meciuri din cadrul fazei grupelor Cupei României.
Atacantul Universității Cluj s-a aflat pe lista marcatorilor în victoria reprezentativei de tineret a României în fața Ciprului, scor 2-0.
FC Universitatea Cluj a anunțat lansarea noului site oficial, prin care urmărește să consolideze relația dintre club și fanii săi. Proiectul a fost dezvoltat împreună cu IDEOLOGIQ.
"U" Cluj pare să joace cu două echipe în acest început de campionat. Una în prima repriză, care bate aproape tot și este lideră în clasament, și o cu totul alta după pauză, care pierde majoritatea partidelor și se bate pen
LPF a anunțat programul etapelor 14 și 15 din Liga 1. În etapa a 15-a a campionatului echipele din Cluj, Universitatea și CFR, au mecuri tari cu FCSB și cu Dinamo.
Fotbalistul în vârstă de 36 de ani ar putea reprezenta un exemplu pentru tinerii sportivi, aflați la început de carieră.
Tehnicianul „studenților” a vorbit despre momentele de incertitudine din ultima perioadă.