Pagina oficială de internet a Universității Babeş-Bolyai a fost "atacată" de hackeri în noaptea de luni spre marţi, cu doar câteva ore înainte de sosirea la Cluj a cancelarului german Angela Merkel, la invitația unității de învățământ superior.
La UBB se munceşte intens pentru vizita de marţi a cancelarului Germaniei.
Şantierul noului cămin al Universităţii „Babeş-Bolyai”, Sport XXI, a fost inaugurat în această dimineaţă.
Universitatea Babeş-Bolyai va inaugura anul academic 2010-2011 luni, de la ora 10, în Aula Magna a instituţiei, unde rectorul Andrei Marga (foto) va rosti un cuvânt inaugural cu tema „Universităţile în vremuri de criză”.
Un număr de 85 de participanţi, din 15 ţări, între care Germania, Israel, Spania, Republica Cehă, Bulgaria şi România vor participa între 23-26 septembrie la a doua ediţie a Conferinţei Intenaţionale “Numerical Analysis and Approximation Theory - NAAT2010”, care va fi organizată de Facultatea de MAtematică şi Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB).
Universitatea “Babeş-Bolyai” va fi evaluată internaţional de Institutul pentru Acreditare, Certificare şi Asigurare a Calităţii (ACQUIN) din Bayreuth (Germania).