Deputatul USR de Cluj, Adrian Dohotaru, a anunţat că inițiativa legislativă privind parteneriatul civil a fost depusă, miercuri, la Parlament.
UDMR a lansat un portal de prezentare a Transilvaniei, cu bani din partea unei fundaţii din Ungaria, în care se vorbeşte despre tensiunile dintre minorităţile etnice şi români, Unirea de la 1918 fiind considerată „o cutremurătoare experienţă”.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, că interesul său este ca guvernarea să fie una eficientă, bună şi pragmatică, dar ceea ce se întâmplă în PSD nu este treaba lui. El spune că nu s-a născut să facă dreptate între social-democraţi şi nici între liberali.
UDMR a înfiinţat un fond de solidaritate unde fiecare membru poate dona sume de bani pentru sprijinirea financiară a primarilor Uniunii condamnaţi de instanţe să plătească amenzi pentru neîndepărtarea steagului Ţinutului Secuiesc arborat pe clădirile instituţiilor.
Un sondaj publicat recentă relevă o prăbușire a PSD în preferințele electoratului din România.
În ciuda mesajelor venite dinspre propriul electorat, UDMR continuă se sprijine cu toate puterile modificarea Codului Penal în favoarea penalilor.
UDMR anunţă că nu a susţinut introducerea unui prag valoric pentru abuzul în serviciu.
Mișcarea Umbrela Anticorupție Cluj a informat că va picheta în fiecare joi dimineață sediile partidelor aflate la guvernare în semn de protest.
O petiţie online inițiată de Szabolcs Demeter pe platforma declic solicită partidului condus de Kelemen Hunor să nu susțină PSD în Parlament pentru modificarea legilor justiției și a codului penal. Numărul semnăturilor a ajuns la aproape 500.