Edilul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, este convins că în această vară vor fi organizate festivaluri, dar spune că încă nu au fost stabilite condiţiile în care acestea vor putea avea loc.
Primarul Clujului, Emil Boc, a afirmat că sunt șanse mari ca Untold sa aiba loc in 2021.
Evenimentul test organizat în luna martie 2021, în Barcelona, cu 5.000 de participanți, a fost un real succes.
Primarul Emil Boc, în calitate de Președinte al Asociației Municipiilor și Orașelor, a participat la întâlnirea de la Guvern la care s-a discutat strategia pentru accelerarea campaniei de vaccinare.
Eduard Chereji, director de marketing la UNTOLD, a vorbit duminică în ce condiţii ar avea loc festivalul din acest an.
Aceștia somează guvernul să grăbească stabilirea criteriilor de reluare, deoarece altfel Untold sau Electric Castle au șanse minime.
Zborul cu elicopterul, cu avionul, trasee extreme cu motocicleta, o zi întreagă la golf sau chiar un zbor cu parapantă, toate sunt la un click distanță acum pe aplicația experiențelor spectaculoase, Extasy.
Ionuț Rusu, directorul sălii polivalente clujene, spune că a discutat și cu primarul Emil Boc despre viitoarele evenimente din Cluj, iar previziunile sunt optimiste.
Primele NFT-uri lansate de organizatorii festivalului UNTOLD sunt două colecții de cărți de tarot intitulate Arcana Majoră și Arcana Minoră