După 44 de ani de la uciderea unei femei din statul Washington, poliţia a făcut o descoperire care a dus la arestarea unui suspect.
Deteriorarea ADN-ului şi repararea sa necorespunzătoare reprezintă sursa majoră a modificărilor genomice responsabile pentru multe boli umane, în special pentru cancer.
Preferinţele culinare sunt scrise în gene, conform unuia dintre primele studii la scară largă asupra genelor legate de dietă.
Echipa de cercetători care a făcut descoperirea doreşte să valorifice acest studiu pentru a concepe vaccinuri care să stimuleze tratamentul cancerului sau chiar să îl prevină.
Prezenţa în alimentele consumate zilnic a cel puţin zece nitrozamine, compuşi care se pot forma în timpul preparării şi procesării acestor produse, prezintă riscuri pentru sănătate, potrivit unui studiu al EFSA.
Șoarecii bătrâni și orbi și-au recăpătat vederea, au dezvoltat creiere mai inteligente și mai tinere și au construit mușchi și rinichi mai sănătoși, în urma unui experiment condus de universitatea Harvard.
O echipă de cercetători din Ierusalim a dezvoltat o tehnologie genetică pentru a depista unele afecţiuni prin detectarea şi identificarea celulelor moarte din sânge.
Fenomenul preoților ortodocşi antivaccin continuă în România. De la amvon se predică despre vaccinul anti Covid-19 şi unii preoţi susţin că ar fi o unealtă a morții, iar cei vaccinaţi nu vor putea intra în rai. Reprezentanții Patriarhiei Române au reacționat vehement.
Şase oameni şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Matei Balş. Din păcate, o parte dintre ei nu pot fi indentificaţi de familie, este nevoie de analize ADN.
Recomandări: