Adrian Zuckerman, fost ambasador al Statelor Unite în România, își exprimă sprijinul ferm pentru candidatura liderului PNL, Nicolae Ciucă, la alegerile prezidențiale. „Am auzit un singur candidat care să articuleze un plan de redresare viabil, serios și credibil – Nicolae Ciucă. Acesta a cerut explicit o bună guvernare, taxe reduse și mai puține reglementări în business.
Secretarul General al Guvernului, clujeanul Mircea Abrudean, s-a întâlnit, miercuri, cu ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec.
Fostul ambasador al Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman, afirmă, într-un comunicat remis presei, că nici el, nici DLA Piper, firma de avocatură la care este asociat nu reprezintă proiectul imobiliar Smart City Development din Cluj.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele pentru rechemarea mai multor diplomaţi, printre care şi George Maior din funcţia de ambasador al României în Statele Unite.
"Va continua cu voia sau fara voia PSD-ului."
Două avioane F-22 Raptor au sosit luni, în premieră, la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, împreună cu un avion cisternă KC-135 Stratotanker şi circa 15 membri ai echipajelor.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, i-a cerut, joi, ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, să scoată „măcar” vizele pentru oamenii de afaceri.
Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii a înregistrat în 2017 ''un punct culminant'', cu evoluţii notabile în mai multe domenii, potrivit ambasadorului României la Washington, George Cristian Maior.
Recomandări: