Incidentul s-a avut petrecut în timp ce copilul se afla în vizită la nişte rude.
Trei persoane au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un tren din Austria.
Jurnaliştii se îndreptau spre Parcul Olimpic când, autobuzul în care se aflau, a fost atacat.
Consulatul Rusiei a dezminţit informaţiile potrivit cărora acesta ar fi angajat al vreunei misiuni diplomatice ruse în străinătate.
Forțele de securitate din Paris au pus în circulație fotografia unui solicitant de azil afgan suspectat că ar putea organiza un atac în capitala Franței.
Unitatea de Primiri Urgenţe se pregăteşte intens pentru Untold. ZIUA de CLUJ a aflat ce înseamnă PLANUL ALB.
Efective aparținând structurilor de ordine și siguranță națională din județul Cluj au intervenit pentru gestionarea unei situații cu grad ridicat de risc, în cazul unui atac asupra unui transport special.
Victor Ponta a ţinut să nu îi rămână dator preşedintelui Klaus Iohannis, care declarase duminică, la Arad, că premierul nu s-a consultat cu el în privința reuniunii trilaterale de la Sofia, cu omologii săi din Bulgaria și Serbia, și că nu a avut mandat să angajeze România în vreun fel.
Cititorii ZIUA de CLUJ sunt invitaţi să decripteze un mesaj extrem de violent, ca limbaj, al vicepreşedintelui PNL, senatorul Alin Tişe.
Recomandări: