La un an de la reducerea TVA la pâine, un alt aliment ar putea beneficia de aceeaşi măsură. Discuţiile privind aplicarea acestei măsuri şi la carne vor avea loc în septembrie, a declarat premierul Victor Ponta.
Un studiu efectuat de Societatea pentru Cercetarea Consumului ne arată care sunt preferinţele alimentare ale românilor şi în acelaşi timp pentru ce alimente scot aceştia cei mai mulţi bani din buzunare.
Poliţiştii clujeni au confiscat, ieri, 100 kg de carne de pasăre congelată, în valoare de 4.000 lei. Carnea era trasportată cu o autoutilitară înmatriculată în Hargita, iar şoferul nu avea acte de provenienţă pentru marfă.
Şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Cluj, Cristian Nicula, spune că a fost audiat de DIICOT în dosarul de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse din carne alterată, dar că nu a sprijinit "în nicio formă gruparea" care este cercetată în acest caz.
Cantitatea de nouă tone de carne de porc expirată din luna augut 2013 a fost descoperită, joi, într-un depozit din localitatea braşoveană Ghimbav, iar la o fabrică de preparate din carne din Rupea au fost găsite peste o sută de kilograme de carne de vită expirată.
Mega-dosarul de evaziune fiscală cu carne de pui scoate la iveală faptul că si într-un hypermarketul Selgros din Cluj-Napoca a ajuns carne alterată, informeaza Realitatea TV Cluj.
TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, şi în sectorul cărnii, unde evaziunea a crescut de la majorarea taxei la 24%, a declarat miercuri secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Achim Irimescu.
Zece kilograme de carne de mici infestată cu salmonella au ajuns în depozitul unui supermarket din Cluj Napoca.
Clujenii pot cumpăra lapte sau carne fără teamă. Controalele din ultimele zile au arătat că, la Cluj, NU au ajuns pe rafturi produse lactate contaminate cu aflatoxină sau carne de curcan cu reziduuri de antibiotic.