Ceața densă de la Cluj-Napoca ar putea încurca planurile de deplasare a echipei CFR Cluj la partida cu FC Voluntari. Avionul spre București ar putea să rămână la sol.
Antrenorul formației din Gruia își dorește aceeași atitudine și din partea elevilor săi, chiar dacă echipa sa evoluează împotriva “lanternei roșii”.
MIjlocașul Astrei a fost lăudat și de un om din conducerea campioanei, după ce antrenorul a vorbit despre talentul fotbalistului.
Antrenorul formației din Gruia a recunoscut că echipa sa duce lipsă de un jucător care poate schimba soarta unei partide în doar câteva secunde.
Selecționerul reprezentativei de seniori își dorește naturalizarea căpitanului campioanei pentru următoarea campanie de calificare.
După ce a reușit să câștige de două ori titlul în Casa Pariurilor cu CFR Cluj, antrenorul grupării din Gruia va deveni cetățean de onoare al orașului.
Atacantul francez a povestit care a fost momentul în care a devenit unul dintre cei mai importanți jucători ai campioanei în parcursul european.
Fotbaliștii campioanei le-au făcut o surpriză juniorilor clubului, cărora le-au dat cadouri înainte de Crăciun.
Victoria împotriva liderului i-a propulsat pe doi “feroviari” și pe tehnicianul campioanei în echipa ideală a rundei cu numărul 21.