Fotbaliștii lui CFR Cluj nu și-au primit nici acum bonusurile pentru câștigarea titlului, la jumătate de an după succes.
Deși s-a discutat despre o posibilă revenire la CFR, fostul internațional își va continua aventura în Asia.
Universitatea Cluj e reprezentată de un singur fotbalist, în timp ce campioana CFR are șase jucători în reprezentativele României.
Primăria a publicat o listă a societăților care au datorii la bugetul municipiului.
Clujenii au terminat la egalitate contra echipei lui Dan Alexa și pot pierde primul loc în clasamentul Ligii 1.
Clujenii au remizat alb împotriva nou-promovatei și pot pierde primul loc în clasamentul Ligii 1.
Antrenorul formaţiei saudite Al Shabab, Marius Şumudică, a declarat, vineri, pe Aeroportul Henri Coandă, că a primit o ofertă de a prelua echipa de fotbal CFR Cluj, dar a precizat că a refuzat pentru moment.
Campioana primește vizita nou-promovatei, care i-a pus probleme la începutul campionatului și care a eliminat-o pe FCSB din Cupa României.
Atacantul campioanei, George Țucudean se află printre fotbaliștii cu cele mai multe goluri înscrise în acest an calendaristic.