Consiliul Județean Cluj a aprobat, joi, alocarea unor sume din fondul de rezervă al bugetului Județului în anul 2025.
Forul administrativ județean sprijină Arhiepiscopia în vederea atragerii unor fonduri europene pentru extinderea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie" din Cluj.
Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea programelor de lucrări de modernizare și reabilitare, respectiv de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene aflate în administrare, în
Consilierii județeni au aprobat, în ședința de joi, un proiect de hotărâre privind aprobarea cumpărării unui imobil (teren și construcții) situat în vecinătatea ansamblului monument istoric Castel Banffy, sat Răscruci, unde va fi amenajată o parcare.
Consilierii județeni ai Clujului au aprobat, joi, în unanimitate (o premieră pentru instituție), proiectul de buget al județului pentru anul 2025.
Consiliul Județean Cluj anunță deschiderea sezonului 2025 al evenimentelor desfășurate sub brandul „Produs de Cluj". Prima manifestare se va desfășura în perioada 20-23 martie, pe esplanada Cluj Arena, în zona tribunei II.
Crește capacitatea de răspuns unitar și integrat la situațiile de urgență produse în zona de munte a județului. Salvamont Cluj ar putea interveni, în situații excepționale, inclusiv la nivel național sau pe teritoriul altor state.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, propune ca Aeroportul Internațional „Avram Iancu” să emită emisuni de obligațiuni pe bursă pentru a face rost de bani și a-și duce la bun sfârșit investițiile care să ducă „aerogara clujeană” la un alt nivel de dezvoltare.
Consiliul Județean Cluj anunță că se înființează Centrul de prelevare de organe și țesuturi, Centrul de expertiză pentru boli rare, Unitatea de recuperare neuropsihomotorie și un Compartiment de Psihologie.