Antrenorul Universității Cluj a discutat despre primul adversar european al "studenților" în noul sezon.
Tehnicianul vicecampioanei României a oferit impresii din stagiul de pregătire al "studenților".
Reprezentanta României în Europa League este "U" Cluj. Elevii lui Bergodi vor avea parte de o misiune infernală în competiția europeană.
Președintele Universității Cluj a vorbit despre stagiunea recent încheiată de "studenți", dar și despre ce urmează în următoarea perioadă.
Antrenorul Universității Cluj insistă ca toate întăririle să sosească înainte de startul cantonamentului de vară.
Antrenorul Universității Cluj speră ca echipa sa să lase o impresie pozitivă, la capătul unei stagiuni istorice.
Inspectorii ANAD s-au prezentat săptămâna trecută la antrenamentul celor de la Universitatea Cluj. Au venit neanunțați.
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat, duminică seara, într-o conferință de presă, că Universitatea Craiova merită titlul de campioană, precizând că a demonstrat că este cea mai bună echipă din campionat, reușind eventul.
Antrenorul Universității Cluj e convins că echipa sa poate reuși un rezultat important pe terenului liderului din Superligă.