Mai mult, patronul formației clujene a început deja discuțiile cu cu cel ce ar urma să preia funcția.
Fostul portar va avea o discuție cu antrenorul formației din Gruia înainte de a prelua funcția de președinte al clubului.
Dani Coman este dorit președinte la CFR Cluj chiar de către patronul clubului din Gruia, Ioan Varga. Însă Coman nu are o relație foarte bună cu antrenorul Dan Petrescu.
Nelu Varga a dezvăluit că este aproape de un acord cu Dani Coman, fostul portar din Giulești, care va prelua conducerea clubului din Gruia.
Nelu Varga a dezvăluit că este aproape de un acord cu un fost internațional, care va prelua conducerea clubului din Gruia.
Ioan Ovidiu Sabău afirmase în mai multe rânduri, în ultimele zile, că are informații sigure că Marius Șumudică ar urma să devină, din vară, antrenorul clujenilor. Acesta i-a transmis "Moțului" că are informații false.
Fostul portar este aproape de a prelua o funcție în conducerea campioanei.
Antrenorul campioanei a vorbit despre posibila sosire în Gruia a președintelui celor de la Hermannstadt.
Staff-ul administrativ al campioanei ar putea crește, un fost internațional fiind aproape de a semna cu “feroviarii”.
Recomandări: