Secretarul General al Guvernului spune că debirocratizarea administrației publice din România se realizează mai ușor la nivel local, decât la nivel central, acolo unde, de cele mai multe ori, procesul este întâmpinat cu rezistență de către cei vizați de schimbări.
Incepând de marți, 4 iulie 2023, municipalitatea clujeană va aplică prima etapă a Legii nr. 9/2023 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale.
Șef al Cancelariei premierului Nicolae Ciucă, funcție cu rang de ministru, Mircea Abrudean susține că debirocratizarea și simplificarea procedurilor este o prioritate importantă și a actualului Guvern.
Instituția va fi finanțată pe fonduri europene printr-un proiect de digitalizare în administrația publică.
Mihai Tudose i-a cerut joi ministrului Sănătăţii ca în cel mult două săptămâni să vină cu un proiect prin care să fie debirocratizat sistemul de sănătate.
Începând cu data de 11 iulie, pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar nu se mai solicită timbrul fiscal, în valoare de 2 lei, anunţă Poliţia Română într-un comunicat
Premierul Dacian Cioloş a anunţat miercuri că Guvernul îşi propune adoptarea în toamnă a unui nou pachet de măsuri de debirocratizare care să vizeze în mod special mediul economic
Recomandări: