Fundaşul Universităţii (foto dreapta) a fost ofertat de Dinamo, dar le-a spus „pas" şefilor din Ştefan cel Mare.
Anthony Nwakaeme (foto dreapta) şi Gaston Mendy (foto stânga) au oferte pe masă de la Dinamo şi ar putea semna cu formaţia lui Mulţescu după 30 iunie.
Echipa Steaua a învins, vineri, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Dinamo, în derbiul etapei a XXXI-a a Ligii I, golurile fiind marcate de Mansaly Boubacar, în proprie poartă, în minutul 13, şi de Cristian Tănase, în minutul 70.
Meciul dintre Dinamo Bucureşti şi Universitatea Cluj, încheiat cu scorul final de 1-1, a fost transmis în format livetext, începând cu ora 21.30, de ziuadecj.ro.
Meciul dintre Dinamo şi Universitatea Cluj stârneşte interes în rândul microbiştilor care până ieri au achiziţionat în jur de 10.000 de bilete.
Două societăţi comerciale, o agenţie de turism şi o clinică medicală, solicită Tribunalului Bucureşti deschiderea procedurii de insolvenţă a clubului FC Dinamo pentru datorii neonorate, conform portalui instanţelor de judecată din România.
Formaţia din Gruia a ajuns la şase meciuri consecutive fără victorie în Liga I şi se află pe loc retrogradabil într-un clasament al meciurilor jucate în 2013.
Dinamo învinge în Gruia, 1-0 în faţa fostei campioane CFR Cluj. Vezi o galerie foto de la meci.
Antrenorul de la Dinamo se gândeşte deja la meciul cu Universitatea, după victoria cu CFR: va avea probleme cu lotul.