Clujenii au răspuns în număr mare apelului lansat de UBB în cadrul campaniei de donare de sânge „Donăm împreună, UBB dă startul!”, organizate de Direcția Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Universitatea Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, organizează, în perioada 07 – 11 noiembrie 2016, campania de donare de sânge „ Donăm împreună, UBB dă startul!”, adresată studenţilor şi cadrelor didactice din universitate.
ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, îndeamnă enoriaşii să ajute victimele tragediei de la clubul bucureştean Colectiv.
Clujenii sunt aşteptaţi să doneze sânge într-un spaţiu inedit. Un autobuz special amenajat pentru a asigura buna desfăşurare a campaniei de donare de sânge va fi amplasat joi în Piaţa Mihai Viteazul, iar doritorii sunt aşteptaţi să contribuie la salvarea unei vieţi.
Donarea voluntară de sânge a scăzut în primul trimestru cu 2%, şi reprezintă o scădere importantă având în vedere nevoia mare sânge, a declarat directorul Centrului de Transfuzie Bucureşti, precizând că principalii beneficiari sunt spitalele Floreasca, Fundeni şi spitalele judeţene Cluj, Timişoara şi Iaşi.