Pavel Năstase, ministrul Educaţiei, a declarat, joi, în cadrul unei conferiţe de presă, că va face o analiză a infrastructurii şcolare pentru a vedea ce şcoli pot fi redeschise, încercând să reducă numărul profesorilor şi al elevilor care fac naveta, dar şi pentru a mai descongestiona şcolile centrale, care s-au aglomerat foarte mult.
250 de elevi din judeţele Cluj şi Bistriţa au şansa de a vizita campusul USAMV şi de a participa la activităţile propuse de organizatori.
Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei Naţionale, miercuri, 3 mai, are loc proba scrisă la Limba română, joi, 4 mai, testul la matematică, iar vineri, 5 mai, cel la limba maternă pentru minorităţile naţionale.
Potrivit Poliţiei Române, în lunile februarie şi martie 2017, au fost înregistrate aproape 500 de infracţiuni în şcoli şi licee, peste 94% dintre acestea fiind săvârşite în incinta unităţilor de învăţământ.
Klaus Iohannis a semnat actul normativ care prevede că elevii înscriși în învățământul profesional și tehnic cu durata de minimum trei ani pot beneficia de masă și cazare gratuită în cantinele și internatele școlare.
Potrivit modificării aduse, luni, la Legea educaţiei naţionale, aprobată de Senat, a fost introdusă posibilitatea acordării, pentru elevii înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic, a cazării şi mesei gratuite în cantinele şi internatele şcolare.
Un autocar cu elevi a luat foc în apropiere de Cluj, în timp ce urca un deal. La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii.
La nivelul judeţului Cluj, în acest an, 52,65% dintre elevii de clasa a XII-a care au participat la probele de simulare a examenului de Bacalaureat au reuşit să obţină note de trecere.
Vacanţa de Paşte 2017, care, teoretic, are loc între 19 aprilie şi 30 aprilie, va fi, practic, mai lungă, astfel că elevii vor sta acasă peste 2 săptămâni.