Aglomeraţia de pe DN 1 dintre Cluj-Napoca şi Floreşti este greu de învins. De câteva luni de zile între oficialii primăriei şi cei ai DRDP Cluj se poartă discuţii interminabile pentru amenajarea unor sensuri giratorii şi a unor marcaje care ar fluidiza circulaţia. Primăria Floreşti anunţă că va instala semafoarele inteligente promise.
Odată cu încălzirea vremii şi cu apariția calendaristică a primăverii, locuitorii comunei Floreşti, care vin zilnic dimineaţa la Cluj, fie la serviciu, fie la şcoli sau grădiniţe şi se întorc seara spre casă aşteaptă rezolvarea acutei probleme a aglomeraţiei de pe Drumul Național nr. 1 Cluj - Oradea.
La începutul lunii ianuarie 2015 Primăria Floreşti anunţa câştigătorul licitaţiei pentru introducerea sistemului inteligent de semaforizare în comună. Suntem la jumătatea lunii februarie, dar administratorul drumului naţional, care leagă Clujul de Floreşti, bate pasul pe loc în ceea ce priveşte amenajarea a două sensuri giratorii necesare fluidizării traficului pe această arteră deosebit de aglomerată.
Un “Cerc de aplicaţii mobile”, pentru studenţi pasionaţi de aplicaţii pentru telefoane inteligente - smartphone - şi alte dispozitive inteligente va fi organizat de firma clujeană de IT Arobs, în colaborare cu Facultataea de Matematică şi Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai.