Guvernul va cheltui în perioada următoare aproape 400 de milioane de euro pentru sistemul de intervenţie în caz de urgenţe, ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa cerândui-se să aloce la următoarea rectificare bugetară suma de 15,385 milioane de euro pentru prima etapă.
Execuţia bugetului general consolidat pe primele cinci luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 2,2 miliarde de lei, respectiv 0,27% din PIB, faţă de deficitul de 0,8 miliarde de lei, respectiv 0,1% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2016.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a declarat că forul judeţean va continua investiţiile la aeroportul Cluj şi că în prezent se lucrează la un proiect de dezvoltare a aeroportului pe următorii 5-10 ani.
Programul Start-up Nation, prin care IMM urmează să primească de la stat ajutor nerambursabil de până la 200.000 de lei (aproximativ 44.000 de euro) a fost aprobat de Parlament, înjumătăţind numărul locurilor de muncă pe care IMM vor fi obligate să le creeze, din cauza creşterii salariului minim.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a iniţiat un proiect de hotărâre privind nominalizarea sumei de 4,9 milioane de lei pentru unităţi sanitare şi pe lucrări de reparaţii curente şi capitale, investiţii şi dotări cu echipamente medicale, ce urmează a fi supus aprobării plenului forului judeţean.
Clujenii au fost invitaţi, luni după-amiază, la dezbaterea publică privind proiectul de buget al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2017.
Potrivit Guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, investiţiile autohtone sunt modeste, indicatorii scăzuți de capital a întreprinderilor românești fiind o problemă.
PNL le cere parlamentarilor clujeni ai PSD şi ALDE să facă publice amendamentele depuse la Legea Bugetului Național. Asta după ce amendamentele liberalilor legate de centura metropolitană, Autostrada Transilvania, spitalul regional şi aeroport au fost respinse.
Preşedintele Consiliului Judeţean a declarat că niciunul din proiectele importante ale forului judeţean nu este finanţat de guvern din bugetul pe 2017.