Campioana a câștigat pe terenul celor de la UTA și un fotbalist “feroviar” se află printre remarcații rundei cu numărul 26 din sezonul regulat.
Portarul în vârstă de 33 de ani a semnat un nou contract cu formația pregătită de Edi Iordănescu.
Antrenorul CFR-ului a fost trimis în tribune în a doua repriză a partidei dintre “feroviari” și UTA.
Tehnicianul CFR-ului se află pe primul loc în topul cartonașelor roșii primite pe bancă.
Lituanianul de 33 de ani va reveni în Gruia și a acceptat să joace fără să fie plătit până la finalul sezonului, din recunoștiință pentru clubul clujean.
Internaționalul român a reușit o nouă pasă decisivă, la reușita lui VInicius, care le-a adus cele trei puncte “feroviarilor”.
Trupa pregătită de Edi Iordănescu s-a impus în fața noi-promovatei UTA, scor 1-0, grație golului înscris de fundașul brazilian
Proaspăt revenit în Gruia, portarul i-a surprins pe conducătorii campioanei la negocieri.
Sosirea tehnicianului în Gruia a îmbunătățit jocul ofensiv al “feroviarilor”, față de perioada în care echipa era pregătită de Dan Petrescu.
Recomandări: