Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă şi în acest an.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
T--radiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă şi în acest an.
Lumina Sfântă de la Ierusalim, considerată un miracol al ortodoxiei, a ajuns în România, la Bucureşti, şi este oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional Otopeni.
ISU Cluj va fi la posturi de Paște cu peste 140 de pompieri, 21 de autospeciale și 12 ambulanțe SMURD.
În bisericile din Cluj, credincioșii vor primi Sfânta Lumină a Învierii care ajunge în România în fiecare an în seara din sâmbăta mare.
Lumina de la Mormântul din Ierusalim a fost adusă în ţară de părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Delegaţia Patriarhiei a primit Lumina Sfântă de la Ierusalim. Lumina de la Sfântul Mormânt a ajuns în România cu o aeronavă care a aterizat pe Aeroportul Otopeni din Bucureşti la ora 18.30.
Sfintele Paști și Lumina Sfântă vor fi distribuite populației, la cerere, de către personalul clerical însoțit de voluntari, care vor avea echipament de protecție.