Mijlocașul Ovidiu Hoban (34 ani) a spus că nu a primit nicio ofertă din partea FCSB în această vară. Jucătorul ”feroviarilor” așteaptă în schimb un semn de la selecționerul României, Cosmin Contra.
Judecătoria Sectorului 4 a decis, luni, că Mihai Stoica, fost manager al FC Steaua, poate fi eliberat condiţionat, după ce a executat aproape doi ani din pedeapsa de trei ani şi şase luni primită în dosarul transferurilor de jucători, hotărârea nefiind definitivă.
Fostul manager al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Mihai Stoica, rămâne în închisoare, după ce Curtea de Apel a Capitalei i-a respins, vineri, contestaţia în anulare privind condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare din dosarul transferurilor, decizia instanţei fiind definitivă.
Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a postat marţi pe pagina sa de Facebook, un mesaj prin care anunţă că gruparea "roş-albastră" va juca în preliminariile Ligii Campionilor, după ce ICCJ a decis condamnarea lui Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza".
Eventuala retrogradare a Rapidului şi a Universităţii Cluj în al doilea eşalon fotbalistic, după ce nu au primit licenţa, ar reprezenta o pierdere pentru fotbalul românesc, consideră preşedintele Stelei, Mihai Stoica, invitat la Realitatea TV.
Preşedintele clubului de fotbal Steaua Bucureşti a declarat ieri seară, la Realitatea TV, că principalul adversar al formaţiei în viitoarea ediţie de campionat este CFR Cluj, "care sunt sigur că vor fi mult mai puternici".