Înțelegerea dintre experimentatul jucător și Universitatatea Cluj a ajuns la final, însă vor urma negocieri între cele două părți.
Mandatul UDMR la guvernare a rămas acelaşi şi când se vor relua negocierile, iar reprezentanţii formaţiunii vor participa la discuţii, a declarat, luni, liderul deputaţilor Uniunii, clujeanul Csoma Botond.
Directorul sportiv al formației clujene, Gabi Giurgiu, a vorbit pentru ZIUA de Cluj despre posibilele transferuri ale celor doi jucători ai Chindiei Târgoviște.
Jucătorul în vârstă de 24 de ani al formației din Gruia a fost considerat în ultimele luni una dintre principalele ținte ale echipei din capitala Italiei.
Nelu Varga a vorbit pe larg despre situația atacantului brazilian pe care și-l dorește Dan Petrescu.
Președintele campioanei, Cristi Balaj, a vorbit despre situația jucătorului aflat în negocieri cu "feroviarii".
Cristi Balaj, președintele campioanei, a anunțat că trei jucători se află în discuții avansate cu formația din Gruia.
UTA a refuzat transferul jucătorului care s-a înțeles deja cu formația din Gruia pentru stagiunea următoare.
Unul dintre cei mai promițători fotbaliști ai formației din Gruia va ajunge la o echipă cu care "feroviarii" s-au duelat recent.
Recomandări: