Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, la tragerile speciale loto „miniVacanţă cu Noroc!" de duminică.
Potrivit Loteriei Române, doar la 6/49, pentru tragerea de duminică, reportul a ajuns la aproximativ 27,13 milioane de lei, adică peste 5,51 milioane de euro.
Joi vor avea loc noi trageri la loto, iar sumele care se pot câștiga sunt uriaşe.
Superstiția, în acest caz, combină o teamă față de zilele de vineri și frica de numărul 13, care este numită şi Triskaidekaphobia.
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, pentru care a suplimentat fondul de câştiguri cu 350.000 de lei, informează instituţia.
Guvernul României are în plan să aducă bani la Bugetul de Stat din jocurile de noroc, prin introducerea de noi taxe. Măsura este aşteptată pentru începutul anului viitor.
Horoscopul pentru 29 mai 2022 aduce un mare noroc la bani pentru trei nativi din zodiac.
Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de vineri, 13 mai 2022.
Anul 2022 va fi norocos pentru întregul zodiac, dar cinci zodii vor avea parte de noroc din belșug. Iată cele cinci zodii ale căror vise se vor îndeplini și care vor avea succes pe diverse planuri în anul ce urmează.
Recomandări: