Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) a organizat o dezbatere specială pentru identificarea unor măsuri pentru sprijinirea familiilor din România. La eveniment vor particpa şi ldieri importnaţi ai organizaţiei liberale, deputaţi şi senatori.
Femeile din Partidul Naţional Liberal vor fi instruite politic în cadrul unui program în două etape, între care prima are loc la Cluj.