În bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2020 sunt prevăzute sumele necesare pentru finalizarea a 4 parkinguri.
Primăria Cluj-Napoca pregătește înscrierea în cartea funciară a circa 2.000 de metri pătrați necesari pentru accesul la viitorul parking de pe strada Primăverii numărul 8. Terenul va face parte din domeniul public al municipiului.
Municipalitatea va construi o parcare subterană, pe structură clasică sau cu sistem de lift, în Piaţa Cipariu.
S-a introdus bandă dedicată de autobuz, au fost instituite noi sensuri unice și au fost demolate circa 500 de garaje de cartier, câștigându-se peste 600 noi locuri de pacare. Planurile pentru cartierul Gheorgheni nu se încheie însă aici.
În această perioadă utilizatorii parkingului pot folosi accesul pietonal din partea opusă.
Dacă numărul autoturismelor înmatriculate la Cluj-Napoca a crescut cu 14% în ultimii ani, cel al noilor locuri de parcare a urcat doar cu doar 2,8%.
"La Gomera" de Corneliu Porumboiu şi "Parking", regizată de Tudor Giurgiu se numără printre producţiile ce vor fi prezentate la cea de a X-a ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc.
Cetățenii sunt invitați la o dezbatere publică pe tema parcărilor pentru biciclete în parking-urile Clujului.
Proiectul parking-ului de pe Aleea Azuga merge mai departe, în ciuda nemulțumirilor locuitorilor din cartierul clujean Gheorgheni.