Patriarhia Română a reacționat la declarația Papei Francisc de sâmbătă seara cu privire la stabilirea unei date comune de celebrare a Învierii Domnului.
Paștele este o sărbătoare cu dată variabilă, și de această zi depind alte sărbători, cum ar fi Rusaliile. Paștele ortodox și cel catolic pică în aceeași zi anul viitor.
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, compania de stat CFR Călători anunță că va suplimenta numărul de trenuri pe rutele cele mai aglomerate.
Capul Bisericii ortodoxe din Ucraina, mitropolitul Epifanie, le-a cerut preoţilor şi credincioşilor să evite participarea la slujbe în noaptea de Înviere în zonele unde au loc lupte.
Paştele Ortodox este sărbătorit în fiecare an la diferite date, iar calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Învierea Domnului ține de echinocțiul de primăvară și de luna plină.
"Când Domnul Hristos Cel înviat din morți va reveni, când toți morții vor învia, lumea întreagă se va îmbrăca în nestricăciune și va avea o altă strălucire nebănuită acum", a transmis Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, în tradiționalul mesaj de Sfintele Paşti.