Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare ce a avut loc joi, structura organizatorică, organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ,,Leon Daniello”.
Ministerul Sănătății a elaborat proiectul unui nou ordin care prevede numărul total de paturi din unităţile sanitare publice şi private pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale.
O parte dintre cadrele medicale din Secţia de Ortopedie-Traumatologie susţin că nu au fost informate despre faptul că lucrările de modernizare la clinică presupun de fapt reducerea numărului de paturi de la 116 la 48 şi de la zece la şapte paturi pentru ATI.
Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 305 milioane de euro, pentru susținerea obiectivului de investiții Spitalul Regional de Urgență Cluj a fost semnat, joi, 11 noiembrie 2021.
Ministrul interimar al Sănătății spune că atunci când vom ajunge la vârful valului patru, în ţară vor fi şi până la 20.000 de cazuri de COVID pe zi. Acesta estimează că nu e departe acel moment, adică la mijlocul lunii viitoare.
Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare ”Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca anunță că, începând de joi, 12 august 2021, intră în funcțiune Unitatea de Supraveghere şi Tratament Avansat al Pacienţilor Cardiaci Critici (U.S.T.A.C.C.).
Consiliul Judeţean Cluj a dat startul concursului de soluţii pentru proiectarea viitorului Spital Pediatric Monobloc Cluj-Napoca. Premiile puse la bătaie se ridică la 6.5 milioane de euro.
SUA a înregistrat cel mai mare număr de infectări într-o zi de la începutul pandemiei. Cazurile de COVID-19 din SUA au crescut marţi cu peste 47.000, potrivit unui raport citat de Reuters, cea mai mare creştere într-o zi de la începutul pandemiei.
Recomandări: