Organizatorii festivalului decid în septembrie dacă următoarea ediţie a acestuia va avea loc la Cluj sau se întoarce la Târgu-Mureş. Bilanţul primei ediţii de pe Valea Gârbăului va fi trasat în toamnă.
Teodora Neagu, o bloggeriţă din Cluj, l-a întâlnit săptămâna trecută pe cunoscutul jurnalist Alex Revenco (Jurnalul Național) la prima ediţie a festivalului Peninsula de la Cluj. Cei dou au avut o discuție interesantă despre muzică și concerte.
Peninsularii care au văzut şi îndrăgit filmele "Viaţa e un miracol", "Pisica albă, pisica neagră", "Vremea ţiganilor" sau "Arizona Dream" au ştiut ce avea să urmeze în cea de a doua seară a festivalului de pe Valea Gârbăului: regizorul şi muzicianul Emir Kusturica a transformat Clujul, preţ de două ore, în "punctul zero din Balcani".
Festivalul Peninsula 2013 începe astăzi pe Valea Gârbăului din Cluj. Dacă până la această oră puţini peninsulari şi-au făcut apariţia, organizatorii festivalului au declarat că au fost vândute 5.000 de abonamente pentru pentru perioada 18 - 21 iulie, dar și 2.000 de bilete de o zi.
Britanicii de la Kaiser Chiefs explică pe site-ul lor oficial de ce nu vor mai concerta, în 18 iulie, în cadrul Festivalului Peninsula de la Cluj-Napoca.
Cu câteva zile înainte de festival, organizatorii Peninsula anunţă că două dintre capetele de afiş, Kaiser Chiefs şi Dragonforce, nu mai vin la Cluj. Motivul ar fi faptul că un sponsor nu şi-a îndeplinit promisiunile financiare.
Membrii celei mai cunoscute trupe live de dubstep din lume, britanicii de la Modestep vor concerta la Festivalul Peninsula, în data de 20 iulie. Duo-ul egiptean de senzaţie Aly & Fila mixează pe 21 iulie, precedaţi de Vlad Rusu şi Aly & Fila. Oferta muzicală a celui mai mare festival din România mai cuprinde şi un concert Kumm (20 iulie) şi un recital aniversar Anima Sound System (18 iulie).
Unul din cei mai cunoscuţi DJ-i de tehno din lume, slovenul UMEK, va mixa în ortul Freedom Music Arena, în cea de a doua zi a Festivalului Peninsula.
Vița de Vie aduce la Festivalul Peninsula conceptul The Spunk Show, pentru prima dată în cadrul unui festival. Concertul va fi susținut pe Scena Mare, pe 18 iulie, începând cu ora 19.
Peninsularii vor avea ocazia să participe la o serie de evenimente literare, de dans, dar şi spectacole de teatru, performance-uri şi câteva surprize muzicale în noua locaţie, Insomnia. Festivalul Peninsula va avea loc la Cluj, pe Valea Gârbăului, în perioada 18-21 iulie.