Parlamentarul clujean anunță că, miercuri, Camera Deputaților a votat un proiect de lege esențial: pensionarea magistraților la vârsta standard de 65 de ani, începând cu 2026.
Papa Francisc a declarat că ar putea urma exemplul predecesorului său, Benedict al XVI-lea, de a se retrage din activitate, subliniind însă că această posibilitate nu se află pe agenda sa "în acest moment".
Judecătorul clujean Cristi Danileț vrea să se pensioneze.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care extinde numărul de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, din zonele afectate de poluare remanentă.
A fost extinsă lista zonelor din România pentru care locuitorii acestora pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare fără penalizare.
Am trecut pe la multe dintre standurile târgului de cariere din Cluj-Napoca, trăgând cu urechea la ceea ce spuneau expozanții celor interesați de un nou job.
Președintele României, Klaus Iohannis a promulgat astăzi o lege care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru o categorie de angajați.
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a declarat marţi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că sunt sute de oameni care pleacă în fiecare lună din companie să se pensioneze.
Persoanele care au desfăşurat aceste activităţi vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, dar pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani.
Cei cărora le lipsesc ani de vechime la pensie îi pot cumpăra plătind contribuțiile care s-ar fi încasat în fiecare lună. Ordonanța de urgență care stabileşte cadrul legal pentru completarea de către persoanele care nu au calit