Lucrările de execuție, în valoare totală de 42.000.000 lei, au fost finanțate prin intermediul programului major de investiții derulat din fonduri europene POIM 2014-2020, în cuantum de 404 milioane de euro.
Recent, Consiliul Județean Cluj a anunțat că a reușit ca în exercițiile financiare 2007-2013 și 2014-2020 să atragă suma de aproximativ 1 miliard de euro, finanțare europeană, prin intermediul proiectelor de dezvoltare a județului Cluj, deja implementate sau aflate în derulare.
Clujenii care încă nu sunt racordați la rețeaua de apă și canalizare vor trebui să mai aștepte încă doi-trei ani, a anunțat directorul general al Companiei de Apă Someş S.A, Călin Neamțu.
Institutul Inimii Cluj-Napoca și Spitalul Orășenesc Huedin au intrat pe listele de finanțare din partea Uniunii Europene.
Societatea controlată de Consiliul Județean va primi bani pentru a edifica o rețea modernă de apă și canalizare în județele Cluj și Sălaj.
Cele două mari proiecte regionale vor beneficia de fonduri eligibile substanțiale, a dat asigurări Ministerul Fondurilor Europene.
Institutul Oncologic și Spitalul de Copii sunt unitățile medicale aflate pe lista posibililor beneficiari de fonduri europene.
La Cluj în această situație se află Centura Metropolitană, Centura Nord sau conexiunea dintre reședința de județ și Autostrada Transilvania.
Contractul pentru finanțarea tronsonului de la granița cu țara vecină a A3 a fost trimis Comisiei Europene.
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a parafatul contractul de finanțare pentru Regionala de Cale Ferată Cluj.