În Cluj, în primele 5 luni ale anului, au fost sesizate 343 infracţiuni de furt din locuinţe, în cazul celor comise prin efracție, înregistrându-se cu 3,76% mai multe faţă de perioada similară a anului 2018, spun poliț
Poliţiştii din Cluj şi Alba au destructurat un grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți și spălare de bani. La baza rețelei, un bărbat din Turda și un cetățean de origine kurdă.
Un clujean a fost arestat preventiv după ce și-a snopit în bătaie concubina și a amenințat-o cu moartea.
Polițiștii au fost sesizaţi, luni, despre faptul că în faţa Halei Agroalimentare din Piaţa Mihai Viteazul din Cluj-Napoca a avut loc un scandal între mai multe persoane, una dintre acestea fiind tăiată cu un cuţit.
Un accident în care au fost implicate două mașini a avut loc pe autostradă, pe sensul de mers spre Turda.
Polițiștii clujeni au descins, vineri dimineața, în Baciu. Acțiunea a avut drept scop prevenirea și combaterea infracțiunilor, creșterea siguranței rutiere și prevenirii și combaterii delictelor silvice.
Un bărbat din comuna clujeană Tureni a fost reținut de polițiști după ce și-a bătut vecinul.
Un biciclist a fost grav rănit, miercuri, după ce a intrat în parapet în timp ce cobora dealul Feleacului din Cluj.
Polițiștii din Beliș au identificat și depistat un clujean bănuit că ar fi pătruns prin efracție în curtea casei de vacanță a persoanei vătămate.