Dacă până acum trebuia să scoateţi din buzunar pentru facutura de gaz, pe lună, în medie, 300 de lei, iată de acum va trebui să plătiţi pentru acelaşi consum cu 15 lei mai mult.
Preţul alimentelor de la producător până la supermarket aproape se dublează, iar scumpirile apar pe lanţul de aprovizionare, a declarat ministrul demis al Agriculturii, Stelian Fuia, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică la Pro TV.
În acest an nu va creşte preţul gazelor nici pentru populaţie, nici pentru consumatorii noncasnici, a declarat sâmbătă ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chiţoiu, în urma discuţiilor de la BNR cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene.
Apartamentele scoase la vânzare în Cluj au înregistrat cea mai mare creştere din ţară în ultima lună, relevă o analiză a portalului imobiliare.ro.
Companiile care au contracte directe de achiziţie a electricităţii de la Hidroelectrica au acceptat creşterea preţurilor şi reducerea cu 10-20% a cantităţilor, precum şi diminuarea duratei acordurilor, au declarat pentru Mediafax surse implicate în negocieri.
La Cluj-Napoca a fost înregistrată cea mai mare scădere a preţurilor apartamentelor în 2011 din ţară, relevă o analiză a portalului imobiliare.ro, publicată astăzi.
Noul Mers al Trenurilor, care intră în vigoare duminică şi este valabil până în 8 decembrie 2012, schimbă rangurile trenurilor de călători în Intercity (IC), InterRegio (IR) şi Regio (R), pe unele magistrale fiind redusă durata călătoriei.
Protecţia Consumatorilor a sancţionat clubul CFR Cluj pentru biletele de 1 leu date propriilor suporteri.
Ultima piaţă volantă din acest an va avea loc pe platoul Sălii Sporturilor “Horia Demian”.