Unui membru al PSD dintr-o secție de votare i-a fost solicitată semnarea în alb a proceselor verbale, acuză conducerea filialei.
Procesele verbale după vot vor fi predate la Cluj folosind tichete colorate, în cadrul unui sistem de preluare care reprezintă o premieră naţională. Măsura a fost luată pentru evitarea cozilor la predarea proceselor verbale.
Potrivit unei decizii a Curţii Supreme, care a admis un recurs în interesul legii, promovat de Avocatul Poporului, anumite greşeli din procesele verbale duc la anularea sancţiunii.