Aproximativ 22.000 de salariaţi ai sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor Publice, între care circa 200 de la Cluj-Napoca, au declanșat, luni dimineața, un protest spontan, ca reacţie la proiectul legii salarizării.
Membrii sindicatului din Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Cluj au organizat marţi, între orele 12:00 şi 13:00, un protest spontan în cadrul instituţiei.
Circa 80 din cei 266 de angajaţi ai Depoului Dej Triaj au declanşat luni dimineaţa un protest spontan, ei refuzând să îşi desfăşoare activitatea.
Recomandări: