Calendarul propus de Ludovic Orban pentru învestirea Guvernului a fost respins în Birourile permanente reunite ale Parlamentului. Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, explică de ce a fost amânat votul.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, că PSD sunt o forţă politică care din păcate a inhibat în perioade importante dezvoltarea României.
Românii se pot "elibera" numai prin vot de "rămăşiţele comunismului şi de un PSD care a inhibat dezvoltarea României", a spus preşedintele Klaus Iohannis.
Reacția europarlamentarului PNL, Rareș Bogdan, vine după ce Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, a revenit asupra declarației de suspendare a președintelui Iohannis, dovedind, astfel, că nu cunoaște legile și Constituția.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii şi simpatizanţii PNL din Diaspora, că se află într-un ”război” cu PSD.
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan se întreabă "ce vor mai face pe ultima sută de metri" cei din PSD după ce deputatul Sorin Bota, a afirmat despre ministrul Transporturilor, că "forțează directorii din companii să semneze contracte".
Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL, a reacționat la scandalul iscat la Tarom, după ce ministrul demis Răzvan Cuc ar fi cerut ca toate avioanele să rămână la sol în ziua moțiunii de cenzură.
Rareș Bogdan a reacționat la afirmațiile lui Mihai Fifor, secretar general al PSD, care susține, într-un mesaj postat pe Facebook, că PNL va tăia pensiile și salariile bugetarilor și l-a numit pe președintele Iohannis „Herr Pr&au
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, în cadrul Adunării Regionale a organizaţiilor PNL regiunea Vest, că PNL va guverna cu un Executiv de tranziţie şi să se aştepte la atacuri din partea PSD.