Uniunea Europeană avansează "rapid" către impunerea unor sancţiuni economice Rusiei pentru implicarea acesteia în criza din Ucraina, a anunţat vineri Comisia Europeană (CE).
Uniunea Europeană a adăugat, joi, pe lista sancţiunilor, 15 personalităţi şi 18 entităţi acuzate de susţinerea separatiştilor din estul Ucrainei, anunţă surse europene, citate de AFP.
Uniunea Europeană va adăuga, joi, noi oficiali şi entităţi ruse pe lista sancţiunilor adoptate din cauza susţinerii acordate separatiştilor din estul Ucrainei, anunţă Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, citată de AFP.
Un suporter al echipei CFR Cluj are interzis accesul la meciurile de fotbal din Liga I, pentru următorul an, după meciul din Gruia împotriva CSMS Iaşi.
Peste 6.100 de sancţiuni au fost aplicate, în doar trei zile, şoferilor care conduceau maşini înmatriculate în străinătate, 232 dintre aceştia rămânând fără permis auto, ca urmare a neregulilor constatate, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Poliţiştii clujeni au desfăşurat sâmbătă mai multe acţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, prevenirea și combaterea activităților ilegale cu tutun şi alcool, dar şi prevenirea infracțiunilor comise cu violență în zona barurilor.
432 de pomi de crăciun în valoare de 9.585 lei au fost confiscaţi de la vânzătorii din Călăţele.
În urma unor acţiuni de siguranţă a participanţilor la trafic poliţiştii clujeni au suspendat mai multe cernete şi au reţinut şi câteva certificate de înmatriculare.
În urma unor acţiuni de securitate pe drumurile publice, poliţiştii au suspendat 8 carnete de conducere şi 4 plăcuţe de înmatriculare.