Grupul german din industria de apărare estimează că după preluarea participaţiei de 72,5% din fabrica românească va avea un potenţial de vânzări anuale de până la 300 de milioane de euro.
Recent, Ucraina a primit 30 de tancuri Leopard-1 de fabricaţie germană de la un așa zis ,,donator misterios".
Două convoaie cu tehnică militară franceză au intrat, ieri seara, în România, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac.
Bilanțul războiului nu arată prea bine pentru Rusia: cel puţin 27.900 de soldaţi ruşi au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei, potrivit armatei de la Kiev.
Un convoi cu tehnică militară a tranzitat municipiul Cluj-Napoca în dimineaţa de marţi, 5 aprilie, în jurul orei 8:20.
Președintele Vladimir Putin a anunțat, joi dimineața, o operațiune militară specială în Donabs. Imediat după anunțul său, mai multe explozii au început să se audă în orașele ucrainene Kiev, Harkov sau Odesa, precum și în estul țării.
Prim-ministrul turc a denunțat o "tentativă ilegală" a unui grup din cadrul armatei, la scurt timp după închiderea parțială în direcția Asia-Europa a podului de pe Bosfor la Istanbul.
Cei doi militari răniţi, miercuri seară, într-un poligon de tragere din localitatea sibiană Cârţişoara fac parte din Batalionul 814 Tancuri din Turda, informează MApN, care precizează că cei doi participau la un exerciţiu de trageri de luptă, în timpul căruia a explodat un proiectul reactiv
Premierul Emil Boc a anunţat că a solicitat miniştrilor Apărării şi Transporturilor să folosească echipamentele armatei, inclusiv tancuri cu şenile, pentru operaţiunile de deszăpezire în cazuri de urgenţă, arătând că astfel de cazuri sunt înregistrate în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Călăraşi.
Recomandări: