Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o informare de ploi, vânt şi frig, valabilă la nivelul întregii ţări de joi până sâmbătă dimineaţa.
Meteorologii anunţă o scădere însemnată a temperaturilor, de joi, în partea de nord şi de vest a ţării, urmând ca răcirea să se simtă şi în sud şi est, de vineri, când temperaturile scad cu peste 10 grade Celsius,
După valul polar, temperaturile cresc treptat.
Un val de aer rece ajunge în ţara noatră săptămâna viitoare.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de vânt în patru judeţe, până luni seara. Alte şase judeţe sunt sub cod galben de vijeliim, ploi şi grindină.
Meteorologii anunță un nou val de caniculă în România, cu temperaturi de până la 37 de grade Celsius.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade, mai ridicate, spre 35...37 de grade, local în sudul și estul țării. În intervalul menționat, temperaturile minime nocturne se vor situa, local, în j
Temperaturile cresc de miercuri și maximele ajung până la 32 de grade Celsius în săptămâna care urmează, informează meteorologii.
ANM a emis o nouă prognoză pentru următoarele zile. Se pare că temperaturile scad considerabil, iar canicula a trecut.