Cât costă casa în care a copilărit Arsenie Boca. E scoasă la vânzare de către o agenție imobiliară din Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Iun 2022, 16:11
- Utile
- Ascultă știrea
Casa este considerată un loc sfânt și a fost scoasă la vânzare de către o agenție imobiliară din Cluj-Napoca. Imobilul se află în județul Hunedoara și se întinde pe o suprafață de 8,5 hectare.
O agenție imobiliară din Cluj-Napoca a scos la vânzare casa natală a lui Arsenie Boca, iar anunțul apare pe site-ul de anunțuri olx.ro, la prețul de 10.000 de lei. Anunțul de pe Olx conține și prezentarea proprietății, amplasată într-un peisaj de poveste, compusă din teren extravilan, fânețe și teren arabil, 2 căsuțe + anexă + 1 foișor de vară.
Arsenie Boca s-a născut la data de 29 septembrie 1910, în Vața de Sus, Vața de Jos, Hunedoara. El a fost ieromonah și teolog, stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, acolo unde, veneau mii credincioși, fapt pentru care el a fost hărțuit de Securitate.
Arsenie Boca este considerat de unii dintre ucenicii săi drept mai mare duhovnic român al secolului al XX-lea. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, zilnic se perindă sute de pelerini.