13:41 Unul dintre cele mai consumate mezeluri din România este, de fapt, un pericol pentru sănătate, din cauza conținutului ridicat de aditivi și grăsimi nesănătoase, avertizează neurochirurgul Vlad Ciurea.
13:20 În 19 aprilie, între orele 14:00 și 18:00, clujenii sunt invitați la Casinoul din Parcul Central pentru o după-amiază dedicată pasiunii pentru lectură.
13:06 Este vorba de un plan urbanistic zonal care vizează construirea unei zone de turism cu funcțiuni de cazare și alimentație publică în comuna Beliș, pe o suprafață de aproape 1,2 hectare.
13:05 Pentru a doua etapă consecutivă, tehnicianul italian a fost desemnat cel mai bun antrenor al rundei din play-off/play-out.
12:58 Lucrările de modernizare și reabilitare a Palatului Administrativ, sediul Instituția Prefectului – Județul Cluj, avansează în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
12:51 Vârsta de pensionare va crește treptat începând cu 2026, iar noile modificări vor afecta în special anumite categorii de români, care vor ieși mai târziu la pensie.
12:44 Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a urcat pe locul 2 între universitățile din România și pe locul 3 la nivel general în SCImago Institutions Rankings 2026.
12:42 În prima zi de Paște, la Căminul Cultural din Livada a fost organizată o discotecă, eveniment care a început într-o atmosferă liniștită.
12:23 Tandemul Donald Trum - Vladimir Putin, a fost bătut măr de poporul maghiar, a afirmat luni fostul președinte Traian Băsescu, referindu-se la câștigarea alegerilor parlamentare din Ungaria de către Peter Magyar.
12:12 Radu Constantea a îndemnat din nou la echilibru, după ce echipa pe care o conduce a obținut o victorie entuziasmantă în fața principalei favorite la titlu, scor 4-0.
11:57 Mai multe zboruri de pe Aeroportul Cluj au fost anulate din cauza grevei piloților Lufthansa.
11:51 Sute de elevi și profesori din toată țara ajung la Cluj-Napoca, între 14 și 18 aprilie 2026, pentru etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română.
11:50 Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu s-a prezentat marți dimineață la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), unde judecătorii urmează să decidă definitiv dacă dosarul în care este inculpat.
11:48 Parchetul European a dat curs sesizării ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, și va investiga achizițiile la prețuri supraevaluate ale microbuzele școlare electrice finanțate prin PNRR.
11:38 Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sălaj au desfășurat o amplă anchetă privind infracțiuni de obținere ilegală de fonduri, spălare a banilor.
11:31 Formația clujeană a fost învinsă de Steaua Roșie, scor 86-76, în penultima etapă din Top 8 ABA League.
11:01 Liderul AUR, George Simion, a reacționat la acuzațiile lansate de Péter Magyar, afirmând: „Nu am dansat niciodată pe mormintele poporului tău”.
10:46 Un apartament situat într-o clădire istorică de pe malul Someșului, în Cluj-Napoca, a fost scos recent la vânzare în celebrul Palat Berde.