10:41 Primii kilometri de autostradă care vor fi inaugurați în România în 2026 sunt pe tronsonul A3 de lângă Cluj, iar ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a dat data exactă în care se deschide circulația.
09:53 Trei pacienți au beneficiat, în aceeași zi, la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, de implantarea unor stimulatoare cardiace fără sondă, intervențiile fiind realizate în premieră în parteneriat cu CNAS.
09:32 Mihai Silvășan, antrenorul campioanei U-BT Cluj, a anunțat că se retrage din poziția de selecționer al naționalei masculine de baschet, pentru a petrece mai mult timp alături de familie.
09:04 România a evitat, cel puțin pentru moment, retrogradarea în categoria „junk”, după ce agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a menținut ratingul suveran la BBB-, ultima treaptă recomandată investițiilor.
08:41 Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni.
08:18 Terapia - o companie SUN PHARMA, cea mai importantă companie de medicamente specialități, generice și produse OTC din România, marchează o premieră pentru industria farmaceutică din România, devenind prima companie farmaceutică autorizată să desfășoare un program de calificare pentru meseria de OPERATOR CHIMIST.
20:00, 31 Iul 2026 Accidentul rutier grav produs vineri după-amiază, 31 iulie, pe DN1 VOCNE, la intrarea în municipiul Cluj-Napoca, s-a transformat într-o tragedie.
18:17, 31 Iul 2026 Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, după ce polițiștii clujeni l-au reținut într-un dosar care vizează infracțiuni de înșelăciune, furt calificat, abuz de încredere.
18:09, 31 Iul 2026 Polițiștii clujeni au oferit noi informații legate de accidentul rutier produs vineri după-amiază, 31 iulie, pe DN1 VOCNE, la intrarea în municipiul Cluj-Napoca.
17:21, 31 Iul 2026 Un grav accident rutier s-a produs în această după-amiază pe drumul dintre Bulevardul Muncii din municipiul Cluj-Napoca și comuna Apahida, unde intervin pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca și mai multe echipaje medicale.
17:04, 31 Iul 2026 Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de sâmbătă, 1 august 2026.
16:46, 31 Iul 2026 Rata șomajului în România, în scădere în iunie 2026.
16:45, 31 Iul 2026 UNTOLD continuă tradiția de a susține și recompensa excelența în educație prin campania „Student de 10”, dedicată studenților care au încheiat sesiunea de vară cu rezultate remarcabile.
16:22, 31 Iul 2026 Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat că a identificat mai multe cazuri de incompatibilitate și conflict de interese în rândul unor aleși locali.
16:04, 31 Iul 2026 Vicecampioana României a ținut să le mulțumească suporterilor care i-au urmat pe elevii lui Cristiano Bergodi prin Europa.
15:59, 31 Iul 2026 Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au desfășurat, în 29 iulie, o amplă acțiune de tip BLITZ în zece comune din zona Gherla, alături de polițiștii Compartimentului Rutier Gherla și reprezentanți ai DSVSA Cluj.
15:54, 31 Iul 2026 Un chirurg de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru luare de mită.
15:49, 31 Iul 2026 Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că un viitor Guvern ar putea obține puțin peste 240 de voturi la învestirea în Parlament, indiferent dacă va fi format în jurul PSD sau al altor partide.