Lobby pentru bandă. Emil Boc: "Voi insista foarte mult la aceste soluţii"
- Scris de Ionel Lespuc
- 19 Oct 2015, 15:53
- Administraţie
- Ascultă știrea
Primarul Emil Boc a fost prezent luni dimineaţa la radio Realitatea FM, alături de realizatorul Florin Otrocol, şi a vorbit despre proiectul benzii suplimentare de circulaţie auto de pe Splaiul Independenţei.
Boc a lăsat să se înţeleagă două lucruri clare: că a rămas de partea construirii benzii suplimentare, ba chiar că va insista pentru realizarea sa, şi că, prin acest proiect, Clujul va face un mare pas către civilizaţie, pentru că va putea avea benzi dedicate transportului în comun spre şi dinspre Mănăştur. Primarul le-a oferit şi ceva la schimb iubitorilor de „verde": aleea dintre stadion şi hotel Sport, care ar urma să devină pietonală până la intrarea în parkingul Sălii Polivalente.
Cum vede situaţia primarul
Iniţial, Boc le-a dat dreptate celor care vor mai mult spaţiu verde, dar s-a poziţionat clar în opoziţie faţă de aceştia.
„Aici suntem într-o situaţie în care trebuie să îi ascultăm pe toţi, pentru că fiecare are o doză de adevăr. Cei care spun că ne trebuie soluţii pentru că ne sufocăm în oraş au dreptate şi sunt de partea lor. Cei care spun că avem nevoie să ne conservăm cât putem spaţiul verde, spaţiul de promenadă, malurile Someşului, să avem o zonă pietonală, să avem malurile Someşului, să avem o calitate a vieţii, trebuie să spun că şi eu au dreptate. Nu pot să spun că numai unii au dreptate, iar ceilalţi toţi sun nişte impostori. Şi atunci încercăm să venim cu soluţii, pe de o parte să găsim soluţii alternative la aglomeraţia din trafic, iar varianta propusă şi care se analizează în studiul de mobilitate acum este următoarea: ca acea bandă care se face - ca să dăm posibilitatea să analizăm lucid, toată lumea, să vedem proiectul cum e cel mai bine să fie implementat - urmează să fie realizată conform cu cele proiectate, destinaţia ei va fi de spaţiu pietonal, de agrement, chiar şi pistă de biciclete, spaţiu pe malul Someşului care să crească confortul şi calitatea vieţii. Dacă studiul de mobilitate va prezenta alte soluţii, vom analiza, dar destinaţia ei iniţială va fi aceea de a putea să lărgim spaţiul pietonal, spaţiul de promenadă de pe malul Someşului. Dacă studiul de mobilitate ne va arăta altă soluţie, atunci vom analiza şi o altă soluţie", a spus edilul.
În continuare însă, Emil Boc a încercat să impună un curent, să facă lobby pentru proiect. A dorit să îi atragă de partea sa pe clujenii care visează la un oraş mai puţin aglomerat, cu sensuri unice şi mijloace de transport care folosesc benzi dedicate.
„Ceilalţi, care spun că am avea nevoie de acea bandă, se gândesc că acea bandă va permite să avem o linie dedicată pentru tramvai, ca să circule mai repede şi să meargă transportul în comun mai bine. Să circule numai tramvaiul şi să rămână două benzi de circulaţie cu sens unic, permiţându-ţi să faci sens unic şi pe Moţilor. Iar pe Moţilor să faci bandă dedicată până în Mănăştur pentru autobuz. Adică aşa cum avem o porţiune dedicată de bandă acum pentru autobuz, de la Primărie până spre Mărăşti, să ai pe ambele sensuri bandă dedicată pentru autobuz, astfel că dacă te-ai urcat în Mănăştur la 7:10 să ştii că la 7:30 eşti în centru, să nu ai decât semaforul în faţă şi nicio maşină care să te încurce în trafic, şi pe o parte, şi pe alta. Acesta este marele avantaj pe care ni l-ar putea crea şi, de asemenea, de a avea zonă pietonală pe aleea dintre stadion şi hotel Sport. S-ar prelungi Parcul Mare cu o altă zonă frumoasă până la Sala Polivalentă, unde se intră în parcare. Banda suplimentară ne va ajuta să facem acele benzi dedicate. Voi insista foarte mult la aceste soluţii pentru transportul în comun, pentru că transportul în comun în toate marile oraşe are prioritate, are linii dedicate. Şi atunci noi ne gândim să descurajăm utilizarea maşinii pentru a avea un transport fluent, care să te asigure că ajungi la serviciu sau la şcoală la timpul potrivit", a declarat Boc.
Replica "prietenilor Someşului"
"Am rămas mai mult decât suprins de declarațiile de azi (luni n.r.) ale primarului. Acum 3 zile în Sala de Sticlă a Primăriei dumnealui a declarat "vă promit ca atunci când voi tăia panglica, acolo o să fie pistă de bicicletă și pietonal". Azi, pentru verificare am reascultat banda. Tot asta zice.
L-aș întreba pe domnul primar cum explică această aparentă inconsecvență. L-aș mai întreba și cum o să rezolve greșelile flagrante de proiectare pe tronsonul vizat și asupra cărora i-am atras atenția. Proiectul actual nu respectă STAS-uri de construcție și poate fi oprit pe cale legală la prima cupă de excavator. Sper să nu ajungem acolo, tocmai pentru acel bine public la care ținem cu toții atât de mult", a replicat Szakats Istvan, directorul Fundaţiei AltArt, unul dintre opozanţii betonării Someşului.
Banda suplimentară care urmează să se construiască pe malul Someşului face parte din proiectul modernizării tramei stradale, realizat pe bani europeni. Lucrările sunt realizate de societăţile Diferit şi Kiat. O serie de reprezentanţi ai societăţii civile, strânşi în grupul de Facebook Prietenii Someşului, s-au opus proiectului, lângă podul Elisabeta organizându-se şi un protest, acum două săptămâni. Primarul Emil Boc a acceptat să organizeze o dezbatere publică, în urma căreia le-a promis reprezentanţilor societăţii civile că, în loc de bandă de circulaţie auto, pe malul Someşului se va crea o pistă de biciclete.
Citeşte şi:
Ţigănaş, despre betonarea Someşului: "Lucrurile nu s-au terminat nici pe departe"