Strategie nouă pentru dezvoltarea municipiului Cluj-Napoca

Strategie nouă pentru dezvoltarea municipiului Cluj-Napoca
Până în 2014, când se deschide noul exerciţiu financiar al Uniunii Europene, municipiul Cluj Napoca trebuie să-şi elaboreze o strategie puternică. Aceasta va prioritiza investiţiile pe care Primăria le va implementa până în 2020.

Indiferent că e vorba de sectorul social, cultural, economic, administraţia locală are nevoie de o nouă strategie care să prioritizeze investiţiile publice ce necesită a fi implementate din fonduri europene, în baza noului exerciţiu financiar al UE (2014-2020). Primarul Emil Boc a menţionat că dezbaterile publice pentru elaborarea strategiei vor începe în septembrie. Reprezentanţii Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul UBB, i-ar fi promis edilului că sunt dispuşi să ofere, gratuit, un cadru pentru elaborarea noii strategii a municipiului Cluj Napoca.

Administraţia locală are planuri mari pentru a îmbunătăţi infrastructura oraşului, anunţă edilul Emil Boc. Acesta a precizat că trebuie stabilită o alternativă pentru legătura dintre sudul şi estul oraşului şi de asemenea trebuie investit şi în sectorul social şi cultural.

„Trebuie văzut care sunt costurile pentru realizarea tunelului subteran, pentru a debloca traficul din zona centrală. Prelungirea liniei de tramvai şi chiar propunerea realizării monorail-ului, sunt variante pe care le iau serios în calcul, pentru care trebuie să avem date clare, astfel încât să vedem în ce măsură găsim soluţii pentru implementarea măcar a uneia dintre ele. Având în vedere planul nostru de a câştiga titlul de capitală culturală europeană, este nevoie să ne sporim investiţiile în acest sector, să continuăm în aceeaşi manieră în care a evoluat şi proiectul centrului pentru industrii creative, ce se va realiza în zona Lomb. Nici sectorul social nu trebuie neglijat, cu toate componentele sale", a spus primarul Emil Boc. În acest sens, spune Boc, administraţia locală va demara procedura pentru elaborarea noii strategii de dezvoltare, având în vedere că UE îşi deschide exerciţiul financiar pentru perioada 2014 - 2020.

„Am vorbit cu profesorul Călin Hinţea de la Facultatea de de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul UBB, care m-a asigurat că ne poate pune la dispoziţie, gratuit, cadrul pentru elaborarea strategiei de dezvoltare a municipiului. Prin urmare, în septembrie, vom lansa o serie de dezbateri pe marginea fiecărui capitol propus: dezvoltare culturală şi socială, dezvoltare infrastructură, creştere economică etc. Vom aduna specialişti şi vom încerca să prioritizăm toate aceste investiţii. În mod normal, până anul viitor ar trebui să avem conturată noua strategie, urmând ca mai apoi să fie analizată şi de către comisiile de specialitate ale Consiliului Local. După ce toată lumea se va pune de acord, vom putea aproba în plen această strategie, urmând ca din 2014 să putem accesa fonduri europene pentru proiectele noastre", a comentat ediliul.

Clujul mai are un avantaj, a ţinut să reamintească Boc, şi anume că are calitatea de pol naţional de creştere. Pe acest considerent ar urma să primească un nou buget, care de asemenea va fi destinat pentru o serie de proiecte de dezvoltare. „Numai pentru titlul de pol naţional de creştere, Clujul a primit peste 80 de milioane de euro. În următoarea etapă, suma va fi mult mai mare. Deja am discutat cu viceprimarul Ana Horvath, pentru că ea are expertiză în sensul acesta, să facem pregătirile necesare pentru a pune la punct o serie de proiecte pe care să le derulăm împreună cu celelate administraţii locale cu care suntem parteneri în Asociaţia Metropola Cluj", a spus Boc.

 

Comenteaza