Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că "a citit" jocul formaţiei CFR Cluj încă de la prima întâlnire din sezonul regulat, aşa că, duminică, în meciul direct de pe Arena Naţională, nu mai poate fi surprins.
Angajaţii Teatrului Naţional "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca au, începând de vineri, contract colectiv de muncă, document esenţial pentru reglementarea relaţiilor de serviciu din această instituţie de cultură.
Deputatul Adrian Oros, vicepreşedinte al PNL, a declarat, vineri, că premierul Viorica Dăncilă nu face faţă nici unor prerogative mai mici decât cele pentru funcţia de premier.
Preşedintele ALDE Cluj, deputatul Steluţa Cătăniciu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Klaus Iohannis nu poate să retragă încrederea guvernului nici din punct de vedere moral şi nici legal.
Elevi de la Şcoala de agenţi de poliţie "Septimiu Mureşan" din Cluj-Napoca au oferit, vineri, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Veteranilor de Război, steaguri tricolore şi bujori la opt veterani din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Taragotistul Dumitru Fărcăş (80 de ani), născut în comuna maramureşeană Groşi şi stabilit de zeci de ani în Cluj-Napoca, va primi titlul de cetăţean de onoare al judeţului Maramureș.
Poliţia Română va asigura fluenţa şi siguranţa rutieră cu peste 1.500 de poliţişti şi 300 de radare în perioada minivacanţei de 1 Mai.
Consilierul prezidenţial Leonard Orban a declarat, joi, în cadrul unei dezbateri organizate la Cluj, că migraţia masivă din 2015-2016 şi criza provocată în UE a fost mai periculoasă decât criza economică şi financiară.
Indicele ROBOR la trei luni atinge un nou record al ultimilor trei ani şi jumătate, respectiv 2,46% pe an, de la 2,42% pe an cât era miercuri.