Comitetul Executiv al PSD se va reuni luni pentru a stabili modul de organizare a Congresului din 10 martie, modificarea Statului partidului, dar şi dacă este necesară schimbarea structurii Biroului Permanent. Printre cei care vor candida se află Codrin Ştefănescu, Gabriel Firea sau Marian Oprişan.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că, la sfârşitul acestui an, vor fi încheiate studiile de fezabilitate pentru cele trei spitale regionale care se vor construi la Iaşi, Cluj şi Craiova. Fiecare dintre aceste unităţi medicale va avea între 800 şi 900 de paturi.
O firmă din Cluj-Napoca proiectează şi construieşte drone din materiale certificate aeronautic, de înaltă tehnologie, care sunt folosite în principal pentru identificarea tăierilor ilegale de păduri. Dronele fac fotografii aeriene de la o altitudine de 120 de metri.
DNA ar fi încheiat, în anul 2013, un protocol cu Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care ar fi permis Direcţiei să aibă acces fără mandat la toate datele de cadastru şi notariale ale românilor, potrivit lui Daniel Dragomir.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, legat de Comisia de la Veneţia, că forul poate să recomande oricare dintre variantele deja funcţionale în Europa.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a susţinut, joi, legat de discuţiile cu Viorica Dăncilă, că aceasta i-a spus explicit că ar dori ridicarea MCV până în 2019.
Surse judiciare au declarat că procurorii de la Parchetul General au în lucru 12 cauze privindu-l pe fostul procuror Mircea Negulescu, vizând activitatea sa de procuror de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti şi DNA Ploiești.
Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, că adoptarea proiectului de lege privind reglementarea activităţii de telemuncă, de Camera Deputaţilor, permite oricărei persoane care lucrează pe calculator să facă acest lucru de acasă.
Fostul director al SRI George Maior a declarat, marţi, în comisia de control SRI, că Liviu Dragnea, Codruţa Kovesi, Livia Stanciu şi Ponta participau la petrecerile date în locaţiile serviciului de informaţii.