Oraşul Cluj-Napoca a fost inclus pe lista celor mai ieftine 33 de destinaţii europene, în funcţie de preţul biletului de avion, de către cotidianul spaniol El Pais.
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a criticat autorităţile din judeţul Cluj pentru faptul că nici un depozit de deşeuri din cele şase nu este conform.
Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, duminică, pe Facebook, că „balonul de promisiuni al guvernării PSD-ALDE” a început să se găurească, afirmând că deocamdată „în buzunarul românilor a ajuns mâna care ia, nu cea care dă”.
O serie de împuşcături au fost raportate în apropierea unui complex turistic, Mandalay Bay, din Las Vegas, după ce o persoană a deschis focul în apropierea zonei unde se desfăşura un festival de muzică country.
Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat, duminică, atacul care a avut loc în gara Saint Charles din oraşul francez Marsilia, în urma căruia două femei au fost ucise, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Peste 700 de poliţişti vor acţiona în zona centrelor universitare din toată ţara, luni, pentru a se asigura că noul an universitar începe în condiţii de linişte şi siguranţă şi pentru a le oferi studenţilor sfaturi şi recomandări.
Ungaria este suficient de puternică să-şi asume responsabilitatea pentru situaţia etnicilor maghiari din Transilvania, a declarat premierul ungar Viktor Orban, cu ocazia vizitei în comuna clujeană Floreşti.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţa, avertizări cod galben de ceaţă pentru patru judeţe. Unele avertizări sunt în vigoare până la ora 10, iar altele până la ora 11.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică seara, că liberalii vor vota la vedere în favoarea cererilor justiţiei în cazul Rovanei Plumb şi al lui Viorel Ilie, afirmând că păstrarea Rovanei Plumb ca ministru este „un atac la interesul Românie” de a se dezvolta prin fonduri europene.