Ordonarea în funcţie de mărimea salariilor arată că în sectoarele extractiv şi IT&C se câştigă cele mai mari venituri, peste 4.500 de lei, în timp ce în hoteluri-restaurante se regăsesc minimele, sub 1.300 de lei. Institutul Naţional de Statistică (INS) anunţă că în august salariul mediu a scăzut.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care ziua în care se sărbătoreşte Unirea Principatelor Române devine zi liberă nelucrătoare.
Ministerul Finanţelor Publice a aprobat alocarea pe bănci a celor 500 de milioane de lei, sumă totală cu care a fost suplimentat plafonul de garanţii pentru programul „Prima Casă”, fondurile urmand sa fie disponibile finantatorilor de luni, 10 octombrie.
Ministerul Sănătăţii anunţă, vineri, că de la începutul anului şi până vineri, au fost confirmate 753 cazuri de rujeolă, cu 23 de cazuri mai multe faţă de săptămâna trecută, fiind înregistrate trei decese.
Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a declarat vineri că eforturile făcute de România pentru a-şi consolida frontierele externe sunt argumente înţelese tot mai bine în favoarea aderării ţării noastre la spaţiul Schengen.
Pictorul Adrian Ghenie a câştigat, în ultimii trei ani, peste 19 milioane de euro din vânzarea a doar cinci tablouri.
Avocaţii lui Victor Ponta au depus joi la Curtea de Apel Bucureşti o solicitare de anulare a ordinului ministrului Educaţiei privind retragerea titlului de doctor.
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, joi, că va candida la alegerile parlamentare dacă studiile sociologice vor arăta că ajută partidul, afirmând că a sfătuit-o pe Elena Udrea să nu se înscrie în cursa electorală pentru că riscă să îi apară şi alte dosare.
Grefierii din toată ţara îşi întrerup activitatea, vineri, între orele 10:00 – 13:00, fiind vorba de protest spontan în faţa sediilor instanţelor sau parchetelor, totoată un pichet având loc şi în Capitală, în faţa Ministerului Justiţiei, anunţă Asociaţia Grefierilor din România.