Executivul analizează şi propunerea ca 2 decembrie să fie declarată zi liberă, astfel încât românii să aibă anul acesta trei zile de vacanţă pe 30 noiembrie (Sf Andrei), 1 decembrie (Ziua Naţională) şi vineri, 2 decembrie.
Compania aeriană Lufthansa a anulat 900 de zboruri din cauza unei greve a piloţilor în urma unei dispute salariale, informează site-ul postului BBC News.
Patru curse aeriene interne şi internaţionale operate, sâmbătă dimineaţă, pe Aeroportul Interrnaţional ”Avram Iancu” Cluj, sunt afectate de ceaţă, trei dintre acestea înregistrând întârzieri.
Preşedintele CNMT, europarlamentarul Tokes Laszlo, va contesta la ICCJ şi chiar la Strasbourg sentinţa Curţii de Apel Bucureşti prin care i s-a retras Ordinul ”Steaua României”, susţinând că este vorba despre o greşeală de traducere.
Moneda americană a ajuns la un nou maxim istoric, fiind cotată vineri, la cursul BNR, la valoarea de 4,2523 lei, după ce în ultimele zile s-au înregistrat mai multe creşteri succesive.
Noile tarife maximale la RCA, stabilite prin Hotărâre de Guvern, au intrat în vigoare vineri.
Wizz Air a decis mutarea tuturor curselor de pe Aeroportul Internaţional Transilvania Târgu-Mureş pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj din cauza stării pistei de aterizare/ decolare care are nevoie de reparaţii capitale.
Licitaţia din 15 noiembrie 2016 a adus noi reevaluări ale lui Adrian Ghenie pe piaţa de artă. "The Bridge" şi "The Flight into Egypt" au fost vândute de casa de licitaţii Christie's cu peste 5 milioane de dolari, la New York.
Angajaţi Salinei Ocna Dej, care au protestat începând de luni, o parte de ei fiind blocaţi în subteran, cerând venituri corelate cu producţia realizată, au decis reluarea activităţii începând cu joi seara de la ora ora 23.